Sabina Gealatu
Un altfel de grătar
E joi și nu miercuri, da' așa se mai întâmplă în concediu. Plus că, am zis că dacă tot îi cu plecare, să se simtă peste tot. Deci, grătar.
Și nu oricum, dar d-ăla fără carne.
Nu c-ar fi ceva greșit cu asta, ferească ăl de sus, da' uneori merită să mai încerci și altele. Și aveam o mare bucată de halloumi în frigider, iară opoprtunități d-astea nu-mi apar tot timpul în viață.
Deci, without further ado, povestea acestui grătar.
Pentru 4 oameni (și ceva leftovers) ai nevoie de:
3 dovlecei
3 vinete
2 chiorchini de roșii cherry
juma de kg de halloumi
4-5 căței de usturoi
4-5 linguri de ulei
4-5 linguri de oțet
sare & piper
As per the usual, toate cantitățile astea le ajustezi cu ce ai în casă, ce-ți poftește sufletul, cum îți place mâncarea. Știi tu, gusturi și d-astea.
How to
Taie vinetele în sferturi sau în 6 pe lungime, ca să fie frumi (și ceva mai ușor de întors pe grătar), ajută-le cu câte o picătură de ulei pe fiecare parte, dă-le un praf generos de sare și piper și pune-le de-o parte.

Taie dovleceii în felii de cam juma de cm și oferă-le același tratament ca vinetelor (#egalitate).

Lasă roșiile pe chiorchini, dar ai grijă să le speli suuuper bine, și dă-le un praf generos de sare.
Taie halloumi-ul în felii de cam juma de cm și, pe fiecare felie, pune câte 1-2 picături de ulei. Și piper, dacă vrei.

Curăță și toacă mărunt usturoiul, dă-i cu niște sare, și lasă-l să stea vreo 5-10 minute. Sarea scoate umezeala din mâncare (in this case, din usturoi) și o să te ajute să-ți iasă mai pastă. După asta, pune uleiul și oțetul peste, amestecă-le bine și dă-i cu sare după gust.
Pune vinetele, dovleceii, roșiile și halloumi-ul pe grătar. Dacă simți nevoia, poți să le mai dai câte un pic de ulei pe ele, ca să-ți asiguri niște culori de toată frumusețea.
Când vinetele și dovleceii sunt gata, pune-le-ntr-un mare bol și toarnă peste usturoiul și ce-ai mai pus tu acolo. Amestecă bine, și mai ajustează cu sare, piper, oțet sau orice altceva simți că au nevoie.
Pune totul pe masă și poftă bună!

La noi s-a lăsat și cu pite, după rețeta asta.
Și cam atâta raportăm din #concediu, restul mai vedem cum merge săptămâna viitoare.
Pupi.