Sabina Gealatu
Mai multă cină, mai multă foame
De pe la începutul lui lunii iulie a anului prezent m-am apucat de acest proces de reeducare alimentară pentru că ajunsesem într-un punct în care nu mai puteam să mă uit la mine. But more on that, later.
M-am luptat cu kilele de când mă știu și, în majoritate cazurilor, pe bună dreptate. Da' asta cu reeducarea e cea mai eficientă metodă pe care am încercat-o, deși recunosc că m-am dus cu un nivel ridicat de scepticism Io care am ținut toate dietele, nu știu eu totul ce e de știut deja?
Evident că nu, lol.
Oricum, în 3 luni am slăbit cam 7 kile, după principiul slăbești mâncând aka mâncând cam 1.5 kg de mâncare pe zi. Dar unde vreau sa ajung de fapt: ca orice om care a ajuns să cântarească mai mult decât e sănătos, e clar că am o predispoziție spre a mânca mai mult decât ar trebui. Mai combină asta și cu pofte pe fond nervos sau emoțional și da, am dat rateuri constante în astea 3 luni. Și mi s-a întâmplat și aseară.
Și m-am hotărât încă de la începutul procesului ăstuia că n-o să mă blamez când calc strâmb. Au contraire, trăiesc momentul și trec mai departe. Dar am fost foarte curioasă să văd ce se întâmplă și am observat astfel:
800g extra pe cântar, de la o zi la alta, jur
M-am trezit cu o foameee, deși am mâncat mai mult.
Acuma poate tu știai asta deja, la nivel teoretic o știam si eu, dar mi se pare fascinant că poți să te îngrași mai mult decât ai mâncat și ca poți să te trezești cu foame după extra cină, ca să zic așa. Mai ales asta cu foamea mă surprinde teribil.
Dar da, dacă nu știai, ai aflat de aici.
Și eu o să încerc să mă folosesc de asta când o să mă mai întorc frustrată de la facultate la 10 noaptea, cu poftă de covrigi.