Sabina Gealatu
De ce Le Bab?
Era o frumoasă seară de vară când tot feed-ul meu de pe Instagram s-a UMPLUT de poze din Le Bab. Am văzut mai întâi story-uri la Mihai Gătește, apoi postări la Bianca și după la toată lumea. A fost o avanlanșă, o tornadă, toată lumea din food blogging-ul bucureștean scria și posta despre Le Bab.
A urmat o lună jumate de chin, timp în care am urmărit aproape-n disperare tot ce s-a postat și scris despre locul ăsta, și de ei și de alții. Apogeul a fost când am citit articolul de pe start-up.ro și am aflat povestea locului și asta m-a făcut și mai tare să vreau să merg.
Și până la urmă am reușit și unul dintre teambuilding-urile lunare cu echipa #SuperSuper s-a făcut la Le Bab.
Food
Nu-mi plac surprizele în general și mai ales când mi-e foame, cum mi-era în ziua aia de joi. Adică citisem meniul, asta vreau să zic. Și după lungi discuții, am ajuns să împărțim la 3 următoarele:
hummus de proumb afumat
babaghanoush cu roșii uscate
doner beignet a la Maison Bab
shish cu pui
cartofi prăjiți dublu gătiți
salată de roșii
Să zic că totul a fost excelent ar fi un understatement, sincer zic. Hummusul și doner beignets sunt numărul 1 pentru mine, m-au marcat și mi-au schimbat viața, n-o să mai pot să trăiesc ca până atunci. Și ăia au fost cei mai buni cartofi prăjiți pe care i-am mâncat în viața mea, lejer.
A, și am primit și o tonă de lipii.
hummus de proumb afumat & babaghanoush cu roșii uscate
cartofi prăjiți dublu gătiți & salată de roșii
Nu știu alții cum sunt, da' io nu am niciodată răbdare să citesc într-un review despre cum a fost fiecare fel de mâncare în parte. Deci mă rezum la a-ți spune că absolut tot ce am mâncate a fost ex-ce-lent și că recomand în totalitate.
doner beignets a la Maison Bab & cartofi prăjiți dublu gătiți
shish cu pui
Alte chestii de punctat
Locul arată extraordinar interior & exterior
A fost cel mai bun client service pe care l-am trăit (shoutout to Teo care ne-a scos din mai multe impasuri alcoolico-gastronomice de-a lungul serii)
Au cea mai cool baie din lume, fără muzică de fundal, dar cu o gagică care recită dicționare gastronomice. Recomand 10/10.
Practic, per total, Le Bab merită nu una, ci mai multe vizite. Io una plănuiesc să încerc cât de curând coastele alea gătite 12 ore.