• Sabina Gealatu

La Taclale cu Cătălina Penciu

Șansele sunt ca, dacă ai vreo minimă implicare sau pasiune pentru mâncare, să știi cine e Cătălina Penciu. Dar dacă nu, îți zic eu că este jumătate din super newsletter-ul Omnivor, pe care îl scrie cu Nicoleta Rădăcină sub umbrela DoR, dar și un food photographer de excepție.


Iar pentru că mie îmi place foarte mult de Cătălina, am rugat-o să-mi lămurească niște curiozități. Nu vreau să-i zic interviu, da' e ceva p-acolo.


Please, enjoy!


Sabina: Povestește-mi un pic despre relația ta cu mâncarea, cu bune și rele și cu toate cele.

Cătălina: Relația mea cu mâncarea a început de când eram mică-mică. Am mers desculță și am mâncat castraveți direct de pe vrej, dar și bezele sau supă cu găluște. Cumva, cele două lumi în care am crescut mi-au dat acces și la partea asta complicată cu plantat, săpat, copilit, cules, dar și la cealaltă parte complicată: cu rețete elegante, mese în familie cu toate tacâmurile din cărțile de bune maniere aliniate pe fețe de masă apretate. Mi-amintesc ce-mi doream cel mai mult și cel mai mult: să fac torturi de nisip, și doar câțiva ani mai târziu, să meșteresc tocăniță de cartofi singură-singurică, pe plita din bucătăria de la țară (aveam niște crăticioare minuscule și învățasem pe de rost ordinea efectuării operațiilor). Mai târziu, găteam cu mama în fiecare weekend, după tranșa săptămânală de cumpărături. Într-un fel, simt că gătesc de când mă știu.


S: Cum ai ajuns să faci food photography? Ai făcut cursuri într-un cadru organizat sau, in true millennial fashion, ai învățat de pe internet?

C: Povestea cu fotografia culinară a început într-un quarter life crissis în care am realizat că îmi trebuie un hobby. Partenerul meu era înnebunit după fotografia de portret, așa că mi-a fost ușor să încep cu fotografie. Problema era că nu mă simțeam suficient de sociabilă pentru fotografia de portret, și nici atât de filozofică pentru cea de peisaj. Așa că am început să mă întreb dacă nu cumva ceva ce fac oricum frecvent, adică mâncare, ar putea să servească mai bine scopului. Am avut noroc cu prieteni care au văzut în mine ceva ce eu nu vedeam atunci, și m-au târât practic pe Instagram, iar momentele astea două sincronizate m-au adus mai aproape de fotografie culinară.



Am început apoi să urmăresc fotografi străini, să descopăr oameni de la noi care făceau asta, și așa am ajuns la Andie și Cătălina Zaharescu Tiensuu. Ele deschiseseră proaspăt studioul Veg (unde făceau ședințe foto pentru clienți sau țineau evenimente), și urmau să programeze primul workshop de fotografie culinară când m-am dumirit eu cum stă treaba cu noua mea pasiune. Am continuat apoi să am sesiuni zilnice de Pinterest în care să analizez fotografii, să mă prind ce-mi place și ce nu mi se potrivește. Și am început să fotografiez și să postez pe Instagram.



S: Și care a fost pasul de la asta la Omnivor?

C: Între primele mele food photos și Omnivor au mai fost câțiva pași demni de menționat: revista VEG, la care am lucrat împreună cu Andie, și newsletterul meu lunar. M-am hotărât în ianuarie 2018 să trimit în lume un newsletter cu toate trăznăile pe care le citeam eu din zona asta de food (după ce niște ani făceam pe Facebook o rubrică recurentă, Today’s Digest – în care comentam știri și noutăți, mai ales din zona de digital–innovation–technology–cum–să–faci–să–trăiești–mai–bine). Mi–a luat vreo trei luni până am trimis prima ediție (după îndelungi negocieri cu auto–critica și sentimentul că nu sunt eu în nici o măsură să vorbesc despre asta) și, aproape un an mai târziu, am vorbit prima data cu Cristi Lupșa despre varianta de a face împreună un jurnal de cultură gastronomică la Decât o Revistă (între noi fie vorba, un vis atât de mare că nici n–am îndraznit vreodată să–l visez; eram și atunci, și sunt și acum, o fană mare-mare a muncii lor).


S: Ce e înseamnă newsletter-ul ăsta pentru tine? Și personal, și profesional.

C: A devenit cea mai importantă parte a rutinei mele săptămânale de citit, gândit și scris despre mâncare într-un sens mai adânc și mai puternic decât rețete și tips&tricks. E și locul în care învâț să-mi pun întrebări care să ducă mai departe bucăți mici de ritualuri gastronomice pe care le facem cu toții, dar de care nu suntem atât de conștienți. Mai e și locul în care am aflat cât de mișto e să poți să dezbați toate astea cu o echipă senzațională, și cât de minunat-surprinzător-beyond-words-de-amazing e să ai a work wife (vorbesc aici de Nicole, biensur).



S: Ai vreun număr sau vreun topic preferat din Omnivor?

C: Oh, ce întrebare grea. Nu cred că am, dar îmi place la nebunie când oamenii ne scriu înapoi și ne împărtășesc din experiențele sau amintirile lor. Mi-a plăcut enorm să facem topul de pateu (visam la asta de când am vorbit prima-prima dată cu Cristi și totul era încă în faza de proiect), sau ședința foto cu pungile de plastic, sau ediția despre accidente în bucătărie. Habar n-am, pare că-mi place mult să scriu despre mâncare, în oricare formă.


S: Care e cea mai bună resursă de informații culinare, o resursă pe care toate lumea ar trebui să o acceseze? Pe lângă Omnivor, evident

C: Cred că depinde: pentru gătit de la zero – aș zice Salt Fat Acid Heat. Pentru culinar-antropologic, podcastul Gastropod. Pentru articole despre nici-cu-gândul-nu-gândești (respectiv exact-lucrurile-de-care-voiai-și-tu-să-scrii), Helen Rosner sau Soleil Ho. Urmăresc și Bon Appetit, și Tastecooking.com, și te miri ce ciudățenie din varii colțuri de Internet.



S: Sunt sigură că, în parcursul ăsta culinar, ai dat de lucruri care te-au surprins. Care sunt 3 dintre ele?

C: Cred că ce continuă să mă surprindă e cât de puțin alegem să ne uităm la mâncare în general ca vehicul pentru orice (amintiri, politică, sustenabilitate, antropologie, you name it), și cât de mult presăm în viața de zi cu zi după “Și rețeta? Ne dai și rețeta?”


S: Ai vreun topic preferat când vine vorba de mâncare? Gen sustenabilitate, veganism sau orice altceva? De ce?

C: N-am, recunosc. Curiozitatea mea la capitolul mâncare pare încă neverending 😊


S: E vreun subiect care crezi că primește mai multă atenție decât ar trebui?

Cred că ne concentrăm prea mult pe sănătos, și prea puțin pe variat. Prea multă presiune pe niște standarde de frumusețe și perfecțiune care, din păcate, se traduc direct în cum, ce și când mâncăm. Aș vrea să-mi fac sacoșe de pânză cu Echilibru și să le dau gratis la intrarea în piețe și supermarketuri.


S: Trendul sau curentul culinar preferat?

C: Dacă ar fi să aleg ceva, ar fi probabil zona asta de food waste, sigur și pentru că are atâtea plusuri pentru noi și planetă, dar și pentru că de multe ori constrângerile de orice fel ne fac să fim mult mai creativi decât am crede la prima vedere.



S: Restaurantul preferat din București?

C: Nu cred că am așa ceva, îmi plac locurile de toate felurile, de la bodegi, la mâncătorii, la fast food, slow food. Dacă e cu mâncare, cu siguranță am să-l testez.


S: Restaurantul preferat din non-București?

C: Și aici e greu. De acum trei ani, fiecare luni de după Paște mă găsește la Brașov, la Bistro de l’Arte. După ce am documentat Szikra din Sfântul Gheorghe, sunt sigură că m-aș întoarce acolo oricând. M-a cucerit acum mult timp o limonadă cu tarhon la Syndicat Gourmet în Sibiu, iar la Cluj am cel puțin două locuri pe care le bifez de câte ori ajung. E foarte greu să aleg doar unul 😊


S: Ai vreun chef preferat?

C: Îl urmăresc demult pe Kenji Lopez-Alt, care e un mix de geek și mâncare (autorul The Food Lab).



S: Niște sugestii pe care le-ai da cuiva care vrea să aibă un parcurs ca al tău?

C: Ce m-au învățat ultimii ani a fost să fac tot ce simt că-mi aduce bucurie, fără să mă gândesc în primă instanță la nimic altceva decât că sigur mai sunt oameni pasionați de același lucru. Ah, și better done than perfect.


S: Ai schimba ceva din toate cele care s-au întâmplat până acum?

C: Aș trimite newsletterul ăla din prima lună în care l-am scris (fără treișpemii de schimbări de temă și reformulări) și le-aș scrie mai des oamenilor care fac bine ce-mi doresc și eu să ajung să fac. Nu-mi pare rău că mi-a luat atât până am prins lucrurile astea – mă simt acum cea mai norocoasă persoană pe care o cunosc și nimic din ce am azi nu s-ar fi întâmplat fără greșelile astea.



Pe Cătălina o găsești pe Internet, iar io și cu tine ne mai auzim pe miercuri, tot aici, sau pe Instagram oricând te macină ceva.


Gealatu, out!