La Taclale cu Brîndușa Bîrsan

Brîndușa e printre primii oameni din bula de food a Internetului pe care i-am descoperit și mi-a fost destul de clar, de la început, că face chestiile altfel. Între timp, am avut ocazia să o văd vorbind și la conferințe, iar asta mi-a confirmat toate bănuielile: she is not your regular food blogger.

Iar pentru că mie îmi place foarte mult de Brîndușa, am rugat-o să-mi lămurească niște curiozități. Nu vreau să-i zic interviu, da' e ceva p-acolo. Please, enjoy! Sabina: Cum a început relația ta cu mâncarea? Brîndușa: Cel mai probabil a început din pasiunea mamei mele pentru gătit și mâncare. Când eram mică (chiar foarte mică!) stăteam cu ea în bucătărie și mă lăsa să o ajut la tot felul de activități. Iar când nu aveam la ce să o ajut, locul meu preferat de joacă era un raft cu ustensile pe care le folosea rar, dar care erau la înălțimea mea, și pe care mă prefăceam că le folosesc la gătit.

Cel mai mult îmi plăcea la sărbători, când plănuiam meniul împreună, găteam mâncăruri super pline de gust și, în plus, eram super excited să gust și tot ce au pregătit toate rudele mele, când mergeam în vizită ☺). Iar de aici, cred că a pornit natural dorința de a găti eu singură lucruri noi, când am mai crescut. La 18 ani știam că vreau cadou de ziua mea o pereche de Converse albi și How to cook everything – The Basics, de Mark Bittman. S: Și cum s-a transformat relația asta în Foodstagramming? B: Am dat la facultate, la Marketing, dorindu-mi „viata de student” și să învăț ceva ce mă poate ajuta indifferent de domeniul în care voi activa mai târziu, pentru că planul meu era de fapt să fac o academie culinară. Dar mi-a plăcut mult și marketingul și mai ales zona de digital și social media, domeniu în care am lucrat încă din anul I. Iar prin cunoștințele dezvoltate și faptul că oricum am crescut cu Facebook și Instagram, totul s-a dezvoltat natural, bazat pe pasiunea mea cea mai mare. S: Ce-a fost mai întâi: Foodstagramming sau Personal Cook? Și cum se leagă între ele chestiile astea? B: Mai întâi a fost Foodstagramming, clar. Postam mâncare pe Instagram oricum din 2013, de când mi-am făcut cont, dar nu cu vreun scop anume. Mai târziu am postat foarte random o rețetă de căpșuni cu cimbru și iaurt grecesc care s-a dus mult mai departe decât mi-aș fi imaginat, iar odată cu el a apărut și #SeLesina (pe care cred că e timpul să îl transform în #SeLeșină) și rețetele mele salvate în highlights au început să fie făcute de mai mulți oameni.

Bazat pe rețetele de pe Instagram, printr-o recomandare, am ajuns la o familie cu cerințe culinare specifice, pentru care cea mai bună variantă era un bucătar personal. Și așa mi-am lăsat jobul pe care-l aveam și am devenit personal cook. Pe lângă asta, au mai apărut și niște evenimente în care găteam meniuri mai complexe pentru oameni care nu se cunoșteau între ei, în contextul de „cină în sufragerie”. S: Ce înseamnă să fii Personal Cook? Atât în general, cât și în contextul de acum, când suntem în casă de mai bine de o lună? (cam vreo două, între timp) B: În general, depinde de persoana pentru care gătești. Poate însemna doar să prepari mâncare sau să faci și cumpărăturile și meal planning. Dar înseamnă să faci și planning de buget, de timp. Cert este că trebuie să-i oferi persoanei pentru care gătești mâncarea pe care și-o dorește (și din punct de vedere nutrițional, dar și din cel al preferințelor, pe care le descoperi în timp). E un dialog continuu și o adaptare continuă, pentru că scopul tău e să-l faci pe om să se bucure de ce mănâncă. Iar dacă vorbim de evenimente, e aceeași poveste de bază, cu alte detalii. În contextul de acum, înseamnă că e o activitate suspendată. Oamenii recurg la a avea un personal cook, cel mai des, pentru că ei nu au timp să gătească acasă. Timp pe care acum îl au din plin. Și asta fără să mai menționăm problema evidentă – distanțarea socială. Evenimentele e clar că au dispărut și ele și probabil nu vom strânge mulți oameni care nu se cunosc la aceeași masă cât de curând. S: Cum crezi că s-a schimbat percepția oamenilor asupra mâncării de când e un subiect glam? B: Nu m-am gândit niciodată că e un subiect glam, dar odată cu Instagramul farfuriiile și toată mâncarea au început să arate mult mai frumos, lucru care îi atrage mai mult pe oameni și, în același timp, îi ajută să descopere combinații sau dish-uri noi care, dacă n-ar fi populare, n-ar ajunge neapărat la ei. Dar din punctul meu de vedere asta vine și cu un mic dezavantaj – oamenii nu se interesează despre mâncarea pe care o au în farfurie, motiv pentru care nu se bucură de potențialul ei total. Iar în multe cazuri, chiar dacă nu sunt impresionați, tot o să o posteze pe Instagram – și așa se crează trenduri cu mâncare care e frumoasă, dar nu neapărat și extraordinară ca gust.

S: Cum crezi că se leagă asta de colaborările cu branduri? B: Dacă există un target mai mare interesat de mâncare, brandurile vor vrea să se adreseze cât mai mult acelor oameni. Și intermediarii suntem noi, foodstagrammerii, food bloggerii, etc., deci ne avantajează. S: Ai lucrat vreodată cu un brand care te-a surprins? B: Plăcut sau neplăcut? Glumesc, dar e clar că sunt posibile ambele situații și că m-am bucurat de fiecare dată când am fost surprinsă pozitiv. S: Ai vreun topic preferat când vine vorba de mâncare? Gen sustenabilitate, veganism sau orice altceva? De ce? B: Mie nu-mi place să petrec mult timp pregătind un singur dish, nici să fac pași care nu sunt necesari, dar mai ales nu suport să arunc mâncare. Așa că topicul e, în general – rețete simple, mai ales adaptabile și #NoFoodWaste,

S: E vreun subiect care crezi că primește mai multă atenție decât ar trebui? B: Din perspectiva unei neiubitoare de pâine.. maiaua ☺). S: Care e primul loc unde plănuiești să mergi să mănânci după ce se termină povestea asta? B: Acasă la părinți. Mi-e cel mai poftă de un pui la ceaun crescut lent și liber, la ei în curte, hrănit cu porumb plantat tot la ai mei în grădină. S: Care ți se pare cel mai important lucru de făcut în perioada asta, food-wise? B: Pentru mine toată mâncarea e comfort food. Așa că, în timp ce ne lipsesc alte bucurii, cred că nu e chiar momentul pentru ținut diete, cum nu e nici timpul să ne ignorăm unele dorințe culinare care nu sunt privite neapărat ca fiind super sănătoase. Avem nevoie de o consolare pentru toată suferința pe care o simțim, colectiv, iar mâncarea e – dacă nu cel mai bun, atunci cel mai la îndemână - pansament.

S: Care sunt câteva dintre sursele tale preferate de informație, fie că vorbim de rețete sau trenduri culinare sau orice altceva din industria asta? B: Newsletterul lui Sam Sifton de la NYT Cooking (singurul newsletter la care sunt abonata și pe care îl citesc de plăcere, de altfel), diferiți food journalists de la New Yorker Magazine și cel mai la îndemână mi-e feed-ul de Instagram, care mă duce spre mai multe direcții, bazat pe conturile food related pe care deja le urmăresc de mai mult timp. Asta pe lângă cărțile de bucate și documentarele de tot felul.

Pe Brîndușa o găsești pe Internet, iar io și cu tine ne mai auzim pe miercuri, tot aici, sau pe Instagram oricând te macină ceva. Gealatu, out!