Sabina Gealatu
Fă rețetele să lucreze pentru tine
Primul lucru pe care o să-l zic e că nu vorbesc de copt chestii: când făina-i implicată, treaba devine chimie. Dar vorbesc despre rețeta aia de pe Facebook pe care-ai salvat-o acu' 6 luni și de care nu te apuci pentru că parcă-ți dă un pic de anxietate.
Pentru ce sunt bune rețele
Când e vorba de făcut mâncare pentru viața de zi cu zi și nu vreo somitate franțuzească, rețetele sunt o sursă infinită de idei și inspirație. Rețetele sunt surse excelente și pentru tehnici (sună mai complicat decât trebuie) și temperaturi.
Exemple concrete:
știi că dacă bagi cartofi dulci feliați la cuptor, la 180 de grade, trebuie să îi ții acolo vreo 45 de minute
știi că dacă vrei ouă fierte tari nu le ții în apă numai 5 minute
Și rețetele sunt cele mai bune ca să înveți. Nu zic să te apuci de luat notițe și reținut cum se face-o mâncare anume, da' mai degrabă să te orientezi după combinații și, din nou, idei.
Eu îți zic sincer, o mare parte din timpul meu liber înseamnă canale de Youtube cu și despre mâncare (am scris câte ceva pe la Resurse) și, mai nou, lecții pe Masterclass. Mi-am dat seama la un moment dat că cel mai bine, ușor și mult rețin prin formatul ăsta video: m-ajută să-nvăț fără să-mi amintească de școală.
La ce mi-e util?
Nu, nu știu să fac beef wellington (sorry Gordon), da' pot să-mi fac oricând ceva de mâncare din orice am în frigider și să fiu excited de ce iese. Și asta mi se pare că ar trebui, de fapt, să fie ideea mâncării, în general.
La ce nu sunt bune rețetele
Dacă ești un om ca mine, care pus fața-n față cu un set de instrucțiuni are tendința să le urmeze cât mai aproape de literă, atunci s-ar putea să ai o problemă cu rețetele. Ca orice fel de instrucțiune primită-n viață, și rețetele se pot tranforma în ceva care mai degrabă te încurcă și te îngrădește, decât să te inspire și să te entuziasmeze.
Ori pentru că sună complicat, ori pentru că n-ai auzit de o parte din ingrediente, ori pentru că nu ai în casă ce-i pe lista aia, să te ții mereu și 100% după rețete poa' să fie super contra-productiv și, mai rău, să te facă să renunți.
De multe ori, mai ales dacă te inspiri după rețete venite de prin alte țări, dai de ingrediente care, pentru România, nu intră neapărat în categoria de alimente la-ndemână. Fie că-i vorba de nu știu ce oțet de nu-știu-care sau o frunză pe care o iubesc doar englezii, șansele sunt ca lucrurile să nu se potrivească-ntocmai cu ce ai în frigider sau ce e budget friendly de cumpărat din magazin.
Și aici trebuie să intervii tu. Adaptează, adaptează, adaptează.
Vrei să faci un pesto și n-ai busuioc? Pune pătrunjel. Poate merge și cu leuștean? Ce frunze aromate ai în frigider?
Scrie în rețetă să pui niște ciuperci numite într-un fel pe care nu poți să-l pronunți? Sigur o să fie totul bine și dacă pui orice alte ciuperci.
Case and point, această minunată rețetă de la Bon Appetit, Spicy Mushroom Larb. Mi-a sunat bine, mi-a arătat bine, m-am apucat de treabă. Și în loc de ciuperci shiitake am pus brune, că asta am găsit la Mega. În loc de ceapă verde am pus ceapă roșie, că asta îmi place și nu era sezon de ceapă verde. În loc de ghimbir proaspăt am pus ghimbir praf, că proaspăt n-am găsit la Auchan. În loc de sos de pește am pus sos de soia, pentru că urăsc sosul de pește.

1 rețetă - 4 schimbări. Și ghici ce, a ieșit bine, mi-a plăcut nu numai mie, intenționez s-o mai fac. Data viitoare poate o să fie ceapa verde la piață sau poate o să găsesc ghimbir. Sau poate n-o să găsesc mentă, dar o să am busuioc.
Ce vreau să zic cu asta e că nu trebuie să-ți faci din rețete biblie. Nu tu trebuie să lucrezi pentru ele, ele trebuie să lucreze pentru tine. Nu-ți place un ingredient, schimbă-l. N-ai nu știu ce instrument, improvizează. N-a ieșit ca în poze, aia să fie problema.
Rețetele sunt surse minunate de idei, dar nu le lăsa să te chinuie.
Da, am scris cuvântul „rețete” de 16 ori, this one included.
Da, am lăsat multe spații ca să se termine scrisul o dată cu poza.