Sabina Gealatu
Epicurious: 4 Levels
N-am mai împărtășit demult o resursă aici, deci am zis că-i cazul să revin cu una dintre obsesiile mele, iar pentru că mie mi-e cel mai ușor să-nvăț chestii cu suport vizual, tot despre o serie de videouri vorbim și azi.
De data asta-i vorba despre seria 4 Levels de la Epicurious pe care o găsești, evident, pe YouTube.
În primul și-n primul rând, ce e Epicurious?
According to (că sună mai bine decât conform blabla) Wikipedia, „Epicurious este un brand digital destinat consumatorilor interesați de alimente și subiecte legate de gătit. Site-ul web a fost creat de Condé Nast în 1995 și face parte din grupul de inovare pentru produse alimentare”. Deci îi din aceeași familie cu Bon Appétit.
Dar dacă BA e cumva mai chefy și mai fancy, Epicurious e mai aproape de oamenii reali, ca să zic așa, adică oamenii care vor mâncare bună, da' n-au neapărat timpul/dorința/cheful să se complice cu chestii. Ăsta e și motivul principal pentru care conținutul lor de pe YouTube e mult mai educativ, explicativ, și se bazează mai degrabă pe skill-uri și abilități de bază.
Dar care-i treaba cu 4 Levels?
O zic de la început, mie tot canalul de YouTube mi se pare absolut mișto. Dar seria asta mi se pare CEA MAI MIȘTO. Conceptul e în felul următor: se dă un fel de mâncare sau un aliment (somon, hot dogs, sushi, cheesecake și tot așa) care-i pregătit de 3 oameni, după cum urmează:
1st level Chef: de obicei oameni cu minime cunoștințe și skill-uri, care gătesc mai degrabă de nevoie
2nd level Chef: the foodies of the world, oamenii cu un interes real pentru mâncare, da' care nu au o pregătire sau nu fac asta în mod profi
3rd level Chef: bucătari adevărați cu ani de experiență în restaurante, instructori din institute culinare, oameni care chiar știu ce fac și își câștigă existența din asta
Cum scriam, acești 3 oameni pregătesc, fiecare după propria rețetă, un fel de mâncare sau un aliment comun. Modul în care-s editate video-urile pune accentul pe chestiile pe care le fac la fel, pornind de la etapele rețetei și până la ingrediente. I find this very entertaining. Anyway, după ce mâncarea-i gata, e frumos prezentată la cameră și toată lumea se bucură de ce-a produs.
Și aici intervine the 4th level.
The 4th level nu e un chef suprem sau ceva de genul ăsta, ci un food scientist (sau, cum ar spune Google Translate, un om de știință alimentară). De-a lungul seriei apar un număr de astfel de food scientists, dar preferata mea e *drum roll please* Rosemary Trout. Nu cred că e om al cărui nume să se potrivească mai bine cu profesia pe care o are și nu ai cum să mă faci să mă răzgândesc.

Practic, job-ul omului de știință de gardă este să analizeze de ce diferite tehnici sau ingrediente duc la diferite rezultate, gen temperatură ridicată vs temperatură joasă, aluat cu drojdie vs aluat fără drojdie, modul în care reacționează anumite proteine și toate chestiile de genul ăsta, da' într-un limbaj care nu necesită niciun fel de cunoștințe avansate, pentru că-ți explică totul pe loc. Și dacă asta nu ți se pare cool enough, explică toate diferențele astea pe baza celor trei rețete pe care tocmai ai terminat să le vezi.
Mai multe nu mai vreau și nici nu cred că mai am să-ți zic, deci recapitulăm acum ce e mișto la 4 Levels:
e educativ AF
e entertaining AF
e o foarte bună sursă de inspirație pentru mâncarea de zi cu zi (mai ales ce fac 1st and 2nd level Chefs)
pune multe chestii în perspectivă (1st level vs 3rd level)
Rosemary Trout (da, e un motiv stand-alone)
Acum du-te și uită-te și spune-mi ce crezi.
Iar acum, ca de obicei, Gealatu, out!