top of page
  • Poza scriitoruluiSabina Gealatu

De sezon - ep. 1: Ianuarie

De ceva vreme m-am tot gândit că poate nu mi-ar strica nici mie, nici ție, să pun cap la cap o listă de fructe și legume locale de sezon. Sigur, poți să-mi zici că nu-ți trebuie la nimic, că găsești la magazin de toate, da' nu cred că poți să-mi spui sincer și cu mâna pe inimă că roșia de ianuarie e la fel ca aia de august.


Ce vreau să zic e că nu-i vorba doar de cum le găsești la magazin sau în piață, da' e vorba de ce gust au și de cât de bune-s pentru tine și mâncarea ta. Și, dacă chiar vrei să intrăm în detalii, mai e vorba și de pe unde-s aduse și cât zboară cu avionul (vorba vine), deci ce amprentă de carbon îți faci cu mâna ta.


Din aceste motive, plus foarte sincerul meu interes, se inaugurează De sezon, o serie lunară despre fructele și legumele (predominant) românești pe care poți să le găsești în mod natural în piață și alte magazine. Also, pe lângă lista de produse, linkuiesc și niște rețete, nu neapărat ale mele, ca să ai o idee și despre ce poți să faci cu toate chestiile astea.

 


Aici găsești un Excel unde o să pun lista din fiecare lună, în caz c-oi mai avea nevoie de ele vreodată.

 

Și pentru că am promis și niște rețete, hai să.


Pentru andive, am eu una simplă.


Ai nevoie de

  • 2 andive

  • 1 lingură de maioneză (sau doar iaurt)

  • 1 llingură de iaurt

  • 1 cățel de usturoi

  • juma de ceapă roșie

  • juma de rodie

  • o mână de verdeață

  • sare

  • piper

Cum să

  • Taie andivele în 2 și spală-le bine, rupe fiecare foaie și pune-le pe farfuria de unde-o să le mănânci. Dă-le o sare și niște piper

  • Mărunțește suuper bine usturoiul și taie ceapa pe cât de mărunt poți. Toacă verdeața. Scoate sâmburii din rodie.

  • Într-un bol sau ce vrei tu amestecă maioneza, iaurtul, usturoiul, ceapa și verdeața.

  • Pune sâmburii de rodie peste andive, apoi pune și dressingul.

Și cam aia a fost.

Merge foarte mișto solo sau pe lângă porc, din experiența mea.


Resurse:


Cam așa și pentru prima săptămână de ianuarie.

bottom of page