De ce Papila?
Săptămâna asta am chef să-ți scriu despre Papila, acest local minune despre care mi-a spus, cred, colega Dona.
Papila se auto-descrie (dar un pic în alte cuvinte) ca fiind un loc cu mâncare sănătoasă și super bună. Pentru că cele două nu se exclud, după cum zic ei și după cum am experimentat pe piele mea de multe ori deja. Probabil d-aia găsești Papila în secțiunea Pop din ghidul Gault&Millau, ediția 2019.
Iară acuma să-ți răspund la întrebarea care te macină de 2 paragrafe: de ce Papila?
Supa
Îmi place supă, mănânc supă, fac supă. Dar nu e mâncarea mea preferată din lume și nici nu e neapărat ceva ce-aș comanda în oraș. Asta pentru că, până la Papila, am crezut că supa n-are cu ce să te surprindă. Greșeala mea majoră.
Proba 1: Supa cremă de dovleac, mango și caju.
Asta e supa care, și o zic foarte sincer, e cea mai bună supă cremă din lume. E fix și absolut perfectă: gust, textură, prezentare (poza e proastă, nu cum arată supa, să fie clar). Eu nu fac supă mai bună, mama nu face supă mai bună, nimeni nu face supă mai bună.
Când am mâncat supa asta, am simțit cum mă calmez și nu mai îmi trebuie nimic în viață pentru că, dintr-o dată, totul a avut sens. Dulce și spicy, cremoasă până la ceruri și-napoi, cu un strop perfect de crunch de la caju și crutoane, this is IT for me. Tot ce pot să zic e că abia aștept să fie iar dovleacul în sezon ca să pot să mă calmez iar pe bază de supă.
Proba 2: Ramenul de Porc
Nu e neapărat 100% tradițional ramenul ăsta de porc, da' asta nu înseamnă că nu e absolut delicios. Te încălzește pe interior cât tu stai să sorbi la tăiței, te mai lovești de o ciupercă p-aici, pe 'colo sau dai de oul ăla fiert la perfecțiune, care începe să fie infuzat de zeama plină de soia și ghimbir. It's a thing, okay? E prima mea alegere când nu-i dovleacul în sezon. Nu de alta, da' pentru dovleac am așa, în general, o pasiune foarte dubioasă.
Sandvișurile. Toate și oricare
În poza de față avem un super sandviș Gulyaș, chiar primul pe care l-am încercat vreodată de la Papila. Visul unui carnivor, fie vorba între noi, e absolut full de carne, dar fără să fie obscen sau îngrijorător. Există un echilibru clar acolo.
Un alt hit personal la capitolul sandvișuri îi Frenchie, un băiat plin de pui, brânză și *drum rolls please* ceapă caramelizată. Serios, e curcubeu pe cerul gruii, și cu pâinea aia cu maia perfect crocantă, e comfort food și new food în același timp. Și mi se pare mare lucru când un sandviș poate să-mi trezească atâtea sentimente.
Cheesecake-ul
Sunt oameni care m-au auzit descriind cheesecake-ul de la Papila ca fiind:
cel mai bun cheesecake din lume
atât de fin că poți să mori fără regrete
nu există nimic mai bun în lume
am luat o gură și zici că s-au deschis cerurile ca să mă mângâie îngerii
Să fi exagerat? Exprimarea poate-i un pic cam in your face, dar susțin ideea și nivelul de devotament. Cheesecake-ul ăsta chiar e incredibil.
Eu n-am reușit nici până în ziua de azi să-i fac o poză de doamne ajută, parțial pentru că oricum nu mă pricep, parțial pentru că nu prea pot să mă abțin când e cheesecake-ul pe masă, așa că poți să te uiți la o poză asta, care chiar e frumi.
Altfel, mai sunt multe motive să mergi la Papila:
locul și atmosfera
o selecție de beri cel puțin mișto
sunt șanse mari să dai de un cățel
o să pleci happy d-acolo
E greu, cred eu, să te conving din poze și cuvinte cât de mișto e locul ăsta, dacă nu l-ai încercat și nici nu vreau asta. Sunt șanse să te duci să vezi care-i treaba și să nu-ți placă. Idk, nu-s ghid culinar (altough, Gault&Millau, gimme a call), ce scriu eu aici nu-i vreun adevăr suprem.
Dar merită să încerci.
Atât pe azi, Gealatu, out!